Fuck technology

Astăzi mi s-a întâmplat una dintre chestiile care mie mi se întâmplă foarte rar, în general. Şi anume, am rămas fără cuvinte. Eee, de tăcut mai tac din când în când (ştiu, nu vă vine să credeţi), dar asta numai pentru că vreau eu şi nu pentru că aş fi forţată de împrejurări.

Aşteptam astăzi nişte informaţii pe care trebuia să mi le transmită o colegă, aşa cum face în fiecare zi, fără probleme. Comunicarea între noi se realizează pe mail, mess, telefon, face to face, cum o fi. Aştept ce aştept şi mai aştept un pic, până la urmă mă duc la biroul ei, aflat la 3 metri de al meu şi o întreb dacă s-a întâmplat ceva, de nu le-am primit până la momentul respectiv.

Încerc să redau cât mai exact răspunsul ei, deşi mi-e teamă că atitutinea ei femeie deranjată e unică: "Dragă, nu mi-a mers nici mailul şi nici messul azi. Nu am avut cum să iau legătura cu tine, ok?"

Iniţial, am crezut că glumeşte. Spre stupoarea mea, gagica vorbea serios. Nu îmi comunicase informaţiile respective pentru că nu i-a mers messul. WTF???? Ne despart 3 metri, doamne strică-i. Informaţiile constau in 3-4 propoziţii, nimic oficial şi totuşi, nu au ajuns la mine pentru că domniţa nu s-a ridicat de pe scaun, în lipsa yahoo-ului.

Extinzând episodul, mă gândesc că poate sunt eu exagerat de ludică. Îmi cer iertare că îndrăznesc să trăiesc aşa, ca o fiinţă umană, dar eu sunt toată carne şi oase. Şi suflet. Nu sunt robot, nu funcţionez în sistem binar şi nici după vreun limbaj html, php sau alte drăcii. Adică ascult, vorbesc, zâmbesc, râd în hohote şi plâng chiar. Cred în eye contact, în puterea unui zâmbet sau în emoţiile unei atingeri de mână. Şi sunt sigură că cele mai importante lucruri le trăieşti "live". Ştiu, vă miraţi cum mă mai suportă pământul..

Nu vreau să îmi închipui cum o fi viaţa domnişoarei dacă şi acasă are probleme cu messul şi mailul. Cine ştie, poate va fi nevoită să apară în faţa părinţilor, a iubitului, ca să le spună "salut", în loc să le dea un buzz pe mess...

Pipera - Berceni: 2 ore şi 15 min

Ieri dimineaţă am bătut recordul absolut. Berceni - Pipera: 17 minute, cu maşina. Asta la 5 dimineaţa, of course. (da, ştiu, sunt o martiră, ridicaţi-mi soclu). La întoarcere, adică în jurul orei 16, am făcut vreo 45 de minute, cu aceeaşi maşină. Aş zice că a fost rezonabil.

Azi, în schimb, n-a mai binevoit nimeni să mă ducă şi, deşi puteam să iau un taxi, m-am decis să fiu kamikaze, pe la 5.30. Aşa că m-am deplasat cu RATB dintr-un capăt în altul al oraşului, schimbare la Unirea, unde m-am mai revigorat un pic şi am zis un "slavă cerului" când am văzut că e deschis la Coffee Right, la 6 dimineaţa. De la Unirea, alt tramvai până în Pipera. Tragem linie, adunăm, scădem timpul de aşteptare după cafea : 1 oră şi 45 de minute.

La întoarcere, calvar. Am prins în plin aglomeraţia de ora 16 şi cu toată bunăvoinţa colegului care m-a lăsat pe la 13 septembrie pe undeva, urmând ca eu să iau tramvai de acolo, am făcut vreo 2 ore şi 15 minute. Am descoperit că ştiu să înjur de câţiva sfinţi noi, culmea.

P.S. De mâine revenim la "normalitate". Bănuiesc că nu e cazul să explic ghilimelele. Tribunalul Bucureşti s-a pronunţat asupra ilegalităţii protestului şi a dispus reluarea imediată a activităţii. În fine, nu vreau să intru în polemica asta nici măcar la nivel de monolog, chit că mecanismele administrative nu îmi sunt străine. Chiar deloc. Mă bucur însă să mă trezesc din nou la 5.15 şi nu la 4.

P.P.S. Salut. Numele meu este Alexandra şi sunt dependentă de...

The Godmother

Adică mândra subsemnată.

Căci da, voi fi cea mai tare naşă de pe planetă, nu există niciun dubiu. Sâmbătă noapte a venit pe lume Daria Sorana, după cum am decis eu că se numeşte cea de-a treia fiică a soră-mii. Optasem iniţial pentru un alt nume, noroc că a înregistrat-o taică-su cu întârziere şi am avut timp să îi comunic schimbarea. Vă daţi seama ce întregi sunt şi respectivii părinţi la cap de m-au rugat să le botez pruncul şi m-au lăsat să aleg numele. Presupun că Daria Sorana le place, şi dacă nu le place, oricum nu mai au ce face în privinţa asta.

Evident, a mică e cel mai frumos nou născut din câţi aţi putea vedea anul ăsta. Singurele care ar putea s-o eclipseze pe Daria sunt surorile ei mai mari: Nicole (da, tot eu i-am ales numele) şi Bianca.

Aşadar, s-a consemnat. Trec pe buget de austeritate, strâng bani grămadă şi cumpăr copilei tot ce vreau eu pentru botez şi toate cele. (bănuiesc că ea nu prea vrea nimic în afară de ţâţă şi a fi lăsată în pace). Peste vreo două săptămâni, cumpărături masive (trusou and all that stuff).

N-are rost să vă explic cât înseamnă copilul ăsta pentru mine, că oricum nu aţi înţelege nimic. Acum câţiva ani, au fost nişte chestii în viaţa mea care m-au legat definitiv, irevocabil şi incorigibil de kinderi. Unii dintre voi ştiţi asta. Alţii ştiţi că mi-am dorit copilul ăsta pentru soră-mea ca şi cum mi l-aş fi dorit pentru mine. În fine. Nu îmi vine în minte niciun lucru pe care nu l-aş face pentru ea, ca s-o scurtez.

P.S. Vineri îşi face tati apariţia în mirobolantă capitală şi de când mi-a spus că e sigură treaba, sunt toată un zâmbet. Mi-e dor de el de văd bine.

Discuţia zilei

Eu: nu am cu ce veni maine la lucru. panic button
Andrei: muhahaha
Andrei: ba, termina. ai intrebat sau rugat pe cineva sa te aduca si te-a refuzat?
Eu: cine sa ma aduca pe mine la 6 dimineata, ca ma si enervezi??
Andrei: nici n-ai intrebat si ai inceput deja sa carai
Eu: you're not helping me
Andrei: ba, din ce am vazut eu
Andrei: esti genul ala care ar intra numai de-ampixu in kfc si ar cere un big mac
Andrei: nu ai face rost, desi daca ma gandesc mai bine, nu ar fi chiar exclus
Andrei: dar probabil ti-ar da aia o gramada de chestii for free numai ca sa taci si sa pleci
Eu: hahahahhahahahhaha
Eu: wait
Eu: are you saying i'm persuasive or are you calling me a suckup?
Andrei: both
Eu: take that back
Eu: si nu inteleg unde si ce si cum ai vazut tu
Andrei: ai tu chestia aia de copil neajutorat, si toata lumea te ajuta
Andrei: dar cum obtii ce vrei, cum te schimbi
Andrei: nici urma de neajutorare
Andrei: you put on your independent bitch attitude and leave
Andrei: hhhhhmmmmm
Andrei: now i realise you're mean
Eu: deci ma aduci maine la lucru? pleeeeaaase
Andrei: no, can't do. intru de la 13 maine
Eu: now i realise you're wasting my time :))
Eu: kiddin :))
Andrei: bitch

Later edit: Am făcut rost de ride spre sediu, deci e ok.
Apropo de discuţia de mai sus, o gagică mă întreba: "nu îţi dă de gândit faza asta, ce ţi-a zis tipul ăla?". Alino, sincer vorbind, nu, chiar deloc. M-a amuzat teribil doar, că mi-am amintit de nişte episoade foarte drăguţe. 1. Cred (sper) că asta a şi intenţionat Andrei (andreeei, te pup, dragă. mersi). 2. Dacă nu asta a intenţionat, e la urma urmei, un om care mă cunoaşte doar de câteva luni. Nu, nu îmi dă de gândit. Eu îmi cunosc măruntaiele fizice şi sufleteşti cel mai bine şi dorm împăcată cu mine însămi :)

E a 23-a oară deja.. :)

One year older and still fabulous.
Acum 23 de ani s-a născut subsemnata. Hai că-i fain, vineri 13.
Bine, pa.

Later edit: Vă mulţumesc mult vouă, cei care v-aţi gândit astăzi la mine şi-aţi dat un telefon, un sms, un buzz pe mess (drept vorbind, sunteţi muulţi, măă). Dat fiind faptul că ma situez la vreo 600 km distanţă de 90% dintre voi, nu pot decât să zic că îmi pare rău că nu-s acasă. No worries, though, sunt pe mâini bune aici şi mâine mă fac probabil mangă cum laudae. Mă duc cu gagicile nu ştim unde exact.

Culmea e că sunt şi aici nişte oameni care m-au surprins astăzi la modul extrem de plăcut.

Aşadar, mulţumesc. Nici n-am crezut c-o să fiu toată numai un zâmbet azi. "Eşti toată una veselie", cum zice mama Viorelei (sărut-mâna, vă pup!).
Atunci, bine. Mâine ajunge Lovi, de abia aştept să-mi facă de mâncare. Am stabilit ce anume de acum 3 zile.

Mama: Măi, Alex, cum o pui pe fata aia să-ţi gătească? Ce dracu, doar îţi permiţi ceva bun în oraş, dacă chiar ai mofturi şi pofte. Merge biata Lavinia 10 ore cu trenul şi tu o bagi direct la cratiţă??
Eu: Da. Bine, nu ştiu, văd eu, mă mai gândesc. Poate o cruţ de data asta. Să văd ce cadou îmi aduce şi discutăm după aia.
Mama: Hai că ai înnebunit de tot, las-o naiba de treabă...

Frânturi de gânduri între "îmi place" şi "doare"...

Nu cred că are vreun rost să povestesc cât de agitată a fost ziua de azi. În fond şi la urma urmei, n-a fost cu nimic altfel faţă de celelalte. Acelaşi ritm aproape infernal care îmi duce simţurile pe cote fantastice, acelaşi tumult, aceeaşi tensiune care pe mine mă ţine în picioare, dar care, paradoxal, mă doboară din când în când. E ca şi cu drogurile, din auzite. Nu consum, ca sunt capabilă să-mi provoc singură orice fel de stare fără să fac uz de chestii sintetice. Revin. E ca şi cu dependenţa. Dacă e prea mică doza, o iei razna. Daca e prea mare, mori. Dacă îţi descoperi levelul de confort şi te ţii de el, funcţionezi.

Eram astăzi într-o vervă din aia nebună, cu 10 oameni diferiţi care vor 10 chestii diferite şi nu oricum, ci acum, pe loc, ba, dacă se poate, în urmă cu 15 minute. Şi fiecare are o altă problemă de semnalat. Simţeam că trebuie să iau o pauză, să stau, să mă gândesc ce e de făcut (chestiune foarte rară la mine, fiind impulsivă şi colerică, reacţionez în secunda 2), când îmi sună telefonul. SMS. "Mi-e dor de tine." Atât. Nu era vreun reply la vreun sms trimis de mine, nu era în niciun context conversaţional sau situaţional, era pur şi simplu all of a sudden."Mi-e dor de tine".

Atunci mi-am dat seama de o chestie. Nu că simt lipsa persoanei respective, aia o ştiu şi eu, cum o ştie şi ea (de abia aştept să te văd, D.). Mi-am dat seama că şi mie mi-e dor de mine, uneori. Din 24 de ore, câte sunt ale mele? Dacă socotesc şi orele de somn, ies cu indulgenţă, 7..

Culmea e că acum ştiu ce vreau, dar se pare că deocamdată stau prea prost cu timpul, răbdarea şi voinţa ca să fac ceva în sensul ăsta. Parcă mi-e şi frică uneori. E mai simplu să zic că nu am timp să stau să mă gândesc la asta, că trebuie să-mi fac o carieră, decât să recunosc că din viaţa mea lipseşte ceva..

Piesa zilei:

Sweetest things ever

Nu pot să nu mă laud. Unele lucruri sunt prea frumoase ca să nu fie povestite. Sau măcar arătate. Vă prezint cea mai tânără generaţie de bestii care îmi populează apartamentul din Timişoara. Odraslele campioanei mele, Bijoux. Le-am dat nume după ce le-am analizat atent (pe webcam şi în poze, din păcate) şi mami le-a cumpărat medalioane personalizate. Apropo de asta: Deedee, te pup şi mulţumesc frumos pentru ajutor. N-am uitat ce-am promis, cum ajung în Timi, cum te scot în Scottish. Miss ya, babe.

Luaţi de vă minunaţi, astăzi au împlinit o lună:

1. April (prima născută, o enormitate)


2. Blue (cea mai arogantă)


3. Sara (cea mai rea)


4. Colt (masculul şi blegul familiei, ultimul născut)


Mno, ăştia patru îi mănâncă urechile lui tati, care se jură că a slăbit câteva kilograme, de cât aleargă după ei prin casă.

GNO şi alte treburi

M-au scos trompetele din casă, dar la modul ăla categoric şi agresiv. Ce-a ieşit, vedeţi mai jos (na, mamă). Ce nu vedeţi, vă povestesc eu acum. Vineri m-a mâncat undeva să fiu de acord să mergem în alt birt decât cel pe care îl ştiu şi-mi place, adică Music Club. Batman, batman, hai în Club A. Mno, atunci bine. Am mers pe mâna gagicilor şi rău am făcut. Trei domniţe în birt, mulţi, mulţi idioţi în jur şi un mesaj de urgenţă către Vlad: "Probleme. Club A". Faceţi voi calculele şi vedeţi cum vă dă. Cert e că acolo nu mai pun piciorul vreodată.

Sâmbătă am vrut eu să ies, ca să sărbătoresc nişte treburi de pe la job. Şi-a fost altă mâncare de peşte. Mult mai bună. Cafea într-un local drăguţ şi-apoi bere în El Grande Comandante (sau ceva de genul). Foaaaarte fain, seamănă cu unul din birturile mele preferate din Timişoara. Mă dor picioarele de zici că mi-am luat bâte peste genunchi. Dancing machineee, baby!!!

Na, mami, să-ţi vezi progenitura, aia care se chinuie să ajungă acasă..

Ştiri care se sparg..

..în capul meu

Cu alte cuvinte, ce se mai întâmplă îm microuniversul al cărui buric e subsemnata.
Depre alţii, mai întâi:

• Lovi are gagiu şi e toată numai un zâmbet.
• Vio are gagiu şi e juma' îndrăgostită.
• Vlad e măgar cu gagică-sa. Şi cu amanta. Eu am cel mai mult de câştigat, că râd de mă sparg când aud ce face. Şi mi-e milă de respectivele.
• Dana are două rezidenţe, deci probabil se mută în curând cu pulifriciul.
• Mami are în continuare grijă de cei şase câini , dar va rămâne cu doi în curând.
• Tati nu înţelege nimic din ce îi povestesc eu despre admin şi site şi spanioli, dar se preface. Şi întrebarea lui "şi în rest, alexa??" are mereu acelaşi răspuns: "în rest, nimic, tati.."
• Monica e la Viena cu futălăul.
• Frate-miu şi-a luat maşină.
• Soră-mea naşte de ziua mea.
• Alena e mai blondă ca niciodată.
• Căprioara îmi duce dorul, altfel nu-mi explic de ce mă sună de 15 ori pe zi.

Despre mine, aşadar:

• Azi primesc pachet şi cadourile de ziua mea, de acasă. Mulţumesc, tati.
  
• Vine Lovi de ziua mea şi mă bucur maxim.
• Azi e prima oară în 2 săptămâni când port pantaloni, că nu mă puteam hotărî ce ştrimfi să-mi iau pe mine. Fuck them, atunci.
  
• "Alexandra, dacă ai fi mai rece de atât, ai fi moartă, probabil" - zise o colegă.
• Nu i-am cunoscut personal pe niciunul dintre futălăi (adică al Viorelei şi al Laviniei), că nu am avut timp. Dar se va întâmpla şi asta "că ai promis, alexa". Atunci, bine.
• "Băăă, gălbejito, ia ceva vitamine" - zise şeful.
• N-am primit Diablo, 'tu-i cerul măsii. DB, te autosesizezi, rogu-te??
  
• "Nu te mai enerva pe nimeni, te rog frumos. Refuză-i şi fute-i pe toţi cu zâmbetul pe buze. Nu te mai enerva." - zise alt şef.
  
• "Fâţa asta, a mică, nu are casă, masă, bărbat?" - zise un şofer către un coleg. (Nu, n-are, dă-te-n căcat, că altă grijă n-ai nici tu)
• S-ar putea să am un weekend greu sau unul foarte lejer. Aflu azi.

Bine, pa.

Urăsc calendarele

Am obosit. Zău, am obosit rău de tot.

Azi am aflat că oricum aş da-o, ori Crăciunul, ori Revelionul îl petrec în Bucureşti. M-am enervat, am pizduit şi am spurcat tot mediul ăsta corporatist până m-am plictisit şi m-am resemnat. cu ideea. La urma urmei, eu am vrut asta, fac asta pentru că e ceea ce îmi doresc, pentru că îmi place. Pentru asta am plecat de acasă. Lucrez în trustul care conduce detaşat piaţa media pe print şi online, cu profesionişti de la care am ce învăţa şi care mă determină să fac ceea ce ştiu eu mai bine. Şi-o fac cu o fudulie cruntă.

Asta e, bănuiesc că unele lucruri trebuie luate exact aşa cum vin. N-o să-mi fie ok singură de sărbători, dar nici n-o să crap din asta.

Mi se încreţeşte părul de fiecare dată când văd un calendar. De o săptămână încoace stau zilnic o oră cu ochii în ele, calculând, recalculând şi răscalculând. Cum să fac, să învârt, să sucesc toate chestiile astfel încât să ajung să beau cafea cu ai mei cât mai curând. Acasă, în Timişoara, sau măcar aici, în Bucureşti. Oricum aş face, îmi dă tot cu virgulă. Nu pot pleca în următoarele două weekenduri, că mi se întâmplă chestii foarte importante pe plan profesional. Ai mei au şi ei joburi, responsabilităţi and shit, plus şase câini (da. 6 - şase) de care trebuie să aibă grijă tot pentru că aşa mi-a tunat mie. Când nu pot eu merge acasă, nu pot nici ei să vină şi tot aşa. Dacă am noroc, vineri beau cafea cu tata aici. Dacă nu, atunci o să beau bere cu Vio, şi-oi râde şi mi-o fi bine.